Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

(Video) Primarul Ștefan Lucaci se implică personal în reconstrucția casei distrusă de incendiu

0

Nouă suflete au rămas pe drumuri, la Tămășeni, după ce agoniseala lor de o viață a dispărut în flăcări. Casa bătrânească, în care locuiau două familii, din care una cu 4 copii, a luat foc, probabil de la un scurt-circuit și, în doar câteva minute, vâlvătaia a cuprins acoperișul. 

Deși pompierii au intervenit destul de rapid, incendiul a distrus cea mai mare parte a agoniselii celor două familii, lăsându-i pe cei nouă oameni pe drumuri. Comunitatea din Tămășeni este una unită, asta o demonstrează oamenii locului în fiecare zi. Așa că au sărit să ajute pe cei atât de greu încercați. La ora redactării materialului, în curte erau aduse tablele acoperișului, înnegrite de fum, resturi de scânduri din podea, puțina mobilă care a putut fi salvată și câteva electrocasnice.

“Nu știu dacă o să fie la fel, dar cu siguranță o sa fie mai bună!”

Inclusiv primarul comunei Tămășeni, Ștefan Lucaci, a decis să dea o mână de ajutor, atât ca primar, cât și ca locuitor al comunei. El a decis să facă un apel către agenții economici din comună să participe fie cu materiale de construcții, fie cu bani sau, eventual, alimente, pentru ca cele două familii să treacă mai ușor peste această încercare. Mai mult de atât, acesta va cere ca, prin hotărâre de Consiliu Local, să se aloce o sumă pentru ajutorarea oamenilor.

Deasemenea, Ștefan Lucaci a fost să discute cu persoanele afectate de dezastru și să le îmbărbăteze, cum a putut mai bine. “O să fie bine, o reparăm… o reparăm!” a spus primarul comunei Tămășeni. “Nu știu dacă o sa fie la fel, dar cu siguranță o să fie mai bună!” a mai spus acesta, atunci când bătrânul a spus, cu lacrimi în ochi, că nu o să mai fie ca înainte. “Nu vă lăsăm!”, au fost cuvintele de îmbărbătare ale primarului.

Urmăriți materialul video filmat chiar în curtea casei care a fost distrusă de incendiul petrecut astăzi, în jurul orei 08,40.

Vă reamintim că astăzi dimineată, în jurul orei 8.40, pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperișul unei case din localitatea Tămășeni. Aceștia au ajuns la fața locului cu 3 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și 1 echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Roman.

În casă se afla o batrână du dificultăți de desplasare, care a fost scoasă, pe brațe, din casă, de către vecini. Înainte de sosirea pompierilor, în interior a avut loc explozia unei butelii, iar la sosirea acestora, din casă au fost scoase alte trei butelii, pentru a preveni riscul producerii altor explozii.

În urma incendiului casa a fost transformată în ruine, în cea mai mare parte. Toată agoniseala locatarilor s-a prefăcut în scrum…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.