Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Vrei să ajungi poliţist?

academie-politieLa Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza“ din Capitală, candidaţii şi-au depus dosarele înainte de bacalaureat, urmând ca, în zilele de 24 şi 25 iulie, să îşi depună diplomele dacă au reuşit să promoveze examenul de la final de liceu.

Pentru cele 640 de locuri finanţate de la buget şi 155 cu taxă s-au înscris 4.440 de candidaţi, ceea ce înseamnă o concurenţă de 6,9 pe loc. Concurenţa cea mai mare este, ca şi în anii trecuţi, la Facultatea de Poliţie, unde s-au înscris 2.735 de candidaţi înainte de bacalaureat pentru cele 250 de locuri cu frecvenţă şi 50 de locuri cu frecvenţă redusă. Mai exact, concurenţa ar putea fi de 9,1 candidaţi pe un loc, însă numărul candidaţilor înscrişi va fi recalculat după centralizarea rezultatelor de la bacalaureat.

La Facultatea de Poliţie de Frontieră, pentru cele 80 de locuri au optat 518 absolvenţi de liceu, rezultând o concurenţă de 6,4 pe loc, iar la Facultatea de Jandarmi sunt 70 de locuri pentru care au optat 484 de candidaţi, concurenţa fiind de 6,9 pe loc. Cea mai grea probă este cea de pregătire fizică, unde anual se pierd aproape 60 la sută dintre candidaţi. “Este o probă dură, pentru că şi meseria impune pregătire riguroasă”, spune prof. Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie.

Cea mai grea probă este cea de pregătire fizică, unde anual se pierd aproape 60 la sută dintre candidaţi. “Este o probă dură, pentru că şi meseria impune pregătire riguroasă”, spune prof. Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie. În perioada 27 iulie – 3 august vor fi susţinute probele medicală şi sportivă, care sunt eliminatorii. Probele scrise vor fi susţinute în perioada 5-7 august.  Pot participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ candidaţii care au cetăţenie română şi domiciliul în România, cunosc limba română, scris şi vorbit, au capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de bacalaureat, să aibă până în 27 de ani şi înălţimea de minimum 1,65 metri bărbaţii şi 1,60 metri femeile. Cei care vor să devină studenţi la Academia de Poliţie trebuie să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

387 de absolvenți ai Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” au depus astăzi Jurământul de credință

Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne,  a participat astăzi  la ceremonia de absolvire a promoției de studenți a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.  332 de absolvenți de la Poliție, Drept, Jandarmerie, Poliție de Frontieră, Pompieri și Arhivistică au depus astăzi Jurământul de credință, au primit gradul profesional și au fost încadrați în structurile MAI.

În discursul său, ministrul Afacerilor Interne le-a transmis absolvenților: “Să fiți corecți în aplicarea legii, să aveți inițiativă, să fiți curajoși și demni pentru că aceste calități vă vor ajuta în carieră (…). Vă așteaptă multă muncă, riscuri și provocări, dar și satisfacții pe măsură. Vă cer să puneți în practică cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studii, să aduceți un suflu nou în instituție și să vă ridicați la cerințele noilor locuri de muncă.” Încadrarea promoției 2016 vine în contextul în care Ministerul Afacerilor Interne depune eforturi pentru reducerea deficitului de personal.

Suntem într-un proces continuu de întinerire a personalului Ministerului Afacerilor Interne, vârsta medie este de 39 de ani, și traversăm o perioadă de schimbare treptată a unei generații. Peste 6.000 de angajați și-au încetat anul acesta raporturile de serviciu cu ministerul prin ieșire la pensie. Acești colegi au contribuit la principalele transformări ale Ministerului Afacerilor Interne pornind de la demilitarizarea Poliției, transformările instituționale impuse la aderarea la NATO și UE și terminând cu adaptarea la noile provocări de securitate generate de accentuarea fenomenului terorist și a migrației ilegale în spațiul european, a declarat ministrul Petre Tobă, la ceremonia de absolvire.

Dintre cei 332 de absolvenți, 173 sunt la Facultatea de Poliție, 24 la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, 30 la Facultatea de Poliție de Frontieră, 45 la Facultatea de Jandarmi, 34 la Facultatea de Pompieri și 26 de subofițeri care au efectuat studiile de licență la frecvență redusă. De asemenea, 12 absolvenți au optat pentru Facultatea de Arhivistică.  Pe lângă studenții care își vor desfășura activitatea în MAI au mai absolvit Academia de Poliție și studenți specializați pentru Administrația Națională a Penitenciarelor (30), Serviciul de Protecție și Pază(6) și inspectoratele de pompieri din Republica Moldova (4), respectiv sistemului penitenciar din Republica Moldova(3).  La ceremonia de astăzi au participat secretarii de stat din MAI, șefii Poliției Române, ai Jandarmeriei Române, ai Poliției de Frontieră Române și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, conducerea Academiei de Poliție și reprezentanți ai organizațiilor profesionale și sindicale din MAI.