Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

VREMEA până în 2 ianuarie 2023: Condiții meteo de Moș Nicolae, Crăciun și Revelion. Prognoza pe 4 săptămâni, în zone din țară

0

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv perioada sărbătorilor de iarnă: Moș Nicolae, Crăciun și Revelion.

Se anunță temperaturi mai mari față de cele obișnuite pentru acest sezon. De asemenea, vor fi precipitații mai multe, majoritatea sub formă de ploaie, până în 19 decembrie.

În ceea ce privește ninsorile, acestea sunt prognozate în zona montană înaltă, în jurul datelor de 7-9 decembrie, 17 decembrie, 19-21 decembrie (doar Maramureș), 29-31 decembrie.

Meteorologii spun că România se va afla sub influența unei mase de aer cald, dar vor fi alternanțe cu temperaturi mai coborâte.

În ceea ce priveste săptămâna Crăciunului, va fi ”cu un regim termic poate ușor mai ridicat în anumite zone din țară sau cu temperaturi normale spre puțin mai ridicate și un regim al precipitațiilor apropiate de normal, cu ușoare tendințe deficitare”, a precizat Gabriela Băncilă, reprezentant ANM, pentru digi24.ro.

Prognoza meteo 5 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023

Vremea/ prognoza meteo: săptămâna 5-11 decembrie (Moș Nicolae)

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice, vestice, nord-vestice și centrale.

  • Temperaturi: maxime între 2 și 11 grade Celsius (mai cald în Banat, Crișana și pe litoral), minime între -4 și 4 grade Celsius, mai frig în Moldova (temperaturi estimate pentru zonele joase)
  • Precipitații: ploi în 5-9 decembrie (Alba Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Craiova), 5-6 și 8-9 decembrie (Sibiu, Timișoara și Brașov), 5-6 decembrie (București)
  • La munte (Alba): Arieșeni – minime de -5…1 grad, maxime de 0-7 grade, ploi aproape toată săptămâna, posibile ninsori 8-9 decembrie; Oașa – minime de -6… -1 grad, maxime de -1…6 grade, ploi în 5-6 decembrie, ninsori în 7-9 decembrie

Vremea/ prognoza meteo: săptămâna 12-18 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vest, nord-vest și centru.

  • Temperaturi: maxime între 4 și 13 grade Celsius (mai cald în 12-13 decembrie), minime între -3 și 6 grade Celsius (temperaturi estimate pentru zonele joase)
  • Precipitații: ploi în 13-16 decembrie (majoritatea regiunilor)/ ninsori în 17 decembrie (Maramureș)
  • La munte (Alba): Arieșeni – minime de -4…1 grad, maxime de 2-7 grade, ploi aproape toată săptămâna, posibile ninsori 17 decembrie; Oașa – minime de -4… 0 grade, maxime de 1-5 grade, ploi în 13-14 decembrie, ninsori în 17 decembrie

Vremea/ prognoza meteo: săptămâna 19-25 decembrie (Crăciun)

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

  • Temperaturi: maxime între 0 și 7 grade Celsius (mai cald în 19 decembrie și în 24-25 decembrie, de Crăciun), minime între -7 și 0 grade Celsius (temperaturi estimate pentru zonele joase); pe litoral vor fi minime pozitive și maxime de 6-9 grade Celsius
  • Precipitații: posibile ninsori în 19-21 decembrie, în Maramureș
  • La munte (Alba): Arieșeni – minime de -7…-6 grade, maxime de -3…2 grade; Oașa – minime de -7…-6 grade, maxime de -3…1 grad; nu sunt anunțate, deocamdată, precipitații

Vremea/ prognoza meteo: săptămâna 26 decembrie – 2 ianuarie (Revelion)

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

  • Temperaturi: maxime între -1 și 8 grade Celsius (mai cald în 30-31 decembrie și 1 ianuarie, de Revelion), minime între -7 și 1 grad Celsius (temperaturi estimate pentru zonele joase); pe litoral vor fi minime între -1 grade și 3 grade și maxime de 5-9 grade Celsius
  • Precipitații: posibile ninsori în 19-21 decembrie, în Maramureș
  • La munte (Alba): Arieșeni – minime de -3…-8 grade, maxime de -3…3 grade; Oașa – minime de -4…-8 grade, maxime de -4…1 grad; posibile ploi înghețate/ninsori în 29 și 31 decembrie

surse: meteoromania.ro, accuweather.com

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.