Weekend încărcat pentru polițiștii din Săvinești: sute de sancțiuni contravenționale aplicate într-o singură zi
La data de 4 martie a.c., în intervalul orar 14:00-22:00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au acționat, pe raza de competență a secției, pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor ilicite și creșterea gradului de disciplină rutieră. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 116 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei.
Dintre acestea, 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru contravenții la H.G.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 3 sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale , o sancțiune contravențională pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 171/2010, fiind confiscată și cantitatea de 1,2 m.c. material lemnos și alte 2 sancțiuni pentru nerespectarea altor dispoziții legale.
Pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind retrase 10 certificate de înmatriculare și ridicate 2 seturi de plăcute de înmatriculare.