Ziua tanchiştilor este marcată, anual, la 1 august
Ziua tanchiştilor este marcată, anual, la 1 august.
Sărbătoarea a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (judeţul Giurgiu) s-a înfiinţat un batalion de ”care de asalt”, act ce a marcat apariţia armei tancuri în Armata României. Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu, înfiinţându-se aici, la 1 octombrie 1919, Batalionul carelor de asalt, prima formaţiune de tancuri a Armatei Române. Datorită spaţiului insuficient de la Giurgiu, la 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgovişte, iar la 1 ianuarie 1921, a luat fiinţă Regimentul de Care de Luptă.
Arma tancuri şi-a dovedit rapid utilitatea şi competitivitatea şi a contribuit, hotărâtor, la accelerarea acţiunilor de luptă. Prin mobilitate, putere de izbire şi de foc şi o eficientă protecţie a echipajelor, tancurile au justificat întrebuinţarea lor preponderentă în acţiunile ofensive. România a fost printre primele ţări din Europa şi chiar din lume care şi-a înzestrat armata cu acest tip de armament.
Cu acestă ocazie în Garnizoana Roman sub conducerea col. Felician FARCAȘ locțiitorul comandantului garnizoanei și col.(Rz) Vasile OPREA președinte de onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala Roman s-a sărbătorit 100 ani de la înființarea armei tancuri. La această activitate au fost invitați cadre militare active și cadre militare în rezervă și în retragere care fac parte din această specialitate militară, autorități publice locale, reprezentanții presei locale.