Dental Alliance

April 19, 2025

24 de angajati de la Fan Courier s-au imbolnavit de COVID-19

0

Fan Courier a precizat faptul că a informat autoritatea competentă din judeţul Ialomiţa cu privire la confirmarea suspiciunilor de infectare cu COVID-19 în cazul a 24 de persoane angajate ale FAN Courier pe poziţia de manipulant marfă în depozitul din Ştefăneşti.

Ce spun reprezentanții Fan Courier

Potrivit comunicatului de presă trimis de reprezentanţii companiei, FAN Courier a declanşat deja procedurile stabilite prin planul pentru situaţii de criză COVID-19, astfel încât activitatea curentă să se desfăşoare în condiţii normale.

„Majoritatea angajaţilor testaţi pozitiv erau deja în izolare la momentul efectuării testelor şi toţi contacţii direcţi ai acestora au fost izolaţi şi au intrat în carantină la domiciliu pentru 14 zile, conform protocolului medical în vigoare. Personalul izolat reprezintă un procent mic din totalul personalului care activează în HUB-ul din Ştefăneşti. În plus, echipele din depozitul FAN Courier sunt autonome şi nu interacţionează, astfel că riscul de infectare între echipe este minim. Activitatea companiei se desfăşoară la parametri normali, echipele FAN Courier fiind pregătite anterior pentru un astfel de scenariu. Pentru siguranţa sanitară a angajaţilor vom intensifica controlul şi triajul epidemiologic”, a declarat Cornel Morcov, chief commercial officer FAN Courier.

Leave a Reply