Dental Alliance
April 26, 2024

24 de ore aglomerate pentru pompierii militari! Aceștia au avut intervenții pe raza a 20 de județe, cauzate de ploile abundente

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 20 de județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente.

În cursul zilei și pe timpul nopții, în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, au fost înregistrate efecte de vreme rea în 32 de localități din județele AR AG, BC, BN, BV, BZ, CL, CJ, DB, GJ, GR, HR, HD, IL, IF, MM, MS, OT, SM și TM.

Cu eforturi susținute, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 140 de locuințe, 148 de curți, 94 de beciuri/subsoluri, 106 anexe gospodărești, 8 instituții publice și 21 de străzi.

Traficul rutier a fost temporar afectat pe 2 drumuri naționale (DN 7/AR și DN 18/MM), 3 drumuri județene (DJ 137, DJ 137A/HR și DJ 411/GR) și este oprit pe 1 drum județean (DJ 131A/HR).

O situație deosebită a fost înregistrată în localitatea Urechești din județul Bacău, unde o persoană care a rămas izolată pe o insulă, în apele râului Trotuș, a fost salvată. Un alt caz care a dus la izolarea a 35 de persoane s-a produs în județul Maramureș, localitatea Leordina, unde un podeț a fost rupt de viitură.

Județele cele mai afectate de precipitațiile abundente au fost Argeș, Hunedoara, Ialomița și Maramureș, unde colegii noștri au intervenit la nivelul a 12 localități.

La acest moment, la nivelul județelor Harghita și Maramureș echipaje specializate intervin pentru decolmatare albiei cursurilor de apă și reparare unor poduri sau podețe rutiere.

Pentru prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața, recomandăm populației să respecte următoarele măsuri:

  • Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul
  • Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată
  • În cazul în care sunteți surprinși de viitură urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare.

Având în vedere că, până joi la ora 10.00, se află în vigoare o avertizare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite. De asemenea, evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată la nivelul IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.