Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

5 noi cazuri de coronavirus la Spitalul din Roman. Între ele, două cadre medicale!

0

Trei pacienți și două cadre medicale au fost confirmați pozitivi cu COVID, după ce o asistentă din secția Medicală de la Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost confirmată pozitivă la noul virus, notează Mesagerul de Neamț. Acesta a fost și primul caz în rândul cadrelor medicale de la Roman.

Cei trei pacienți au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Neamț. Unul dintre cadrele medicale – o doctoriță – a fost internat la Iași și un registrator, internat tot la Spitalul Județean Neamț. 

Până acum a fost testat tot personalul din secția Medicală și sunt două cadre medicale pozitive. Au fost testați 23 de pacienți din secția Medicală și trei sunt confirmați pozitiv în urma testării. Pe 6 mai vor fi testați și ultimii 4 pacienți, care se află acum în izolare în secția Medicală. În cursul anchetei epidemiologice, s-au refăcut circuitele: până la primirea rezultatelor la testele COVID, pacienții din secția Medicală au fost mutați în secția Endocrinologie, care fusese igienizată și dezinfectată prin nebulizare, iar pacienții nou veniți au fost internați în secția Cardiologie. Din data de 4 mai, pacienții care sunt negativi au fost mutați în secția Recuperare. Medicul epidemiolog a stabilit noi reguli și circuite pentru ca personalul din secția Medicală să nu se intersecteze cu alt personal și pacienți, s-a stabilit un traseu lateral de acces numai pentru Medicală, iar restul personalului nu are voie să circule între secții și pavilioane, se face reinstruirea personalului în privința utilizării echipamentului de protecție, triaj zilnic riguros la intrarea personalului în tură, personalul trebuie să mănânce individual și să păstreze distanța de protecție, mâncarea pacienților este adusă doar în caserole”, a declarat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al SMU Roman, citată de sursa menționată, care a mai precizat că pacienții suspecți sunt izolați în spații anume pregătite cu personal anume desemnat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.