Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

A apărut calendarul bisericesc pentru anul 2020

0

Anunțăm apariția Calendarului bisericesc creștin-ortodox pentru anul 2020! Apărut în cele trei formate, deja cunoscute: foaie de perete, agendă de buzunar și calendar de perete cu 12 foi, acesta reprezintă o necesitate în casa oricărui creștin. 

Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2020 editat de Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului reprezintă o certitudine a corectitudinii informațiilor oferite și o necesitate pentru toți cei care găsesc de cuviință să își ghideze viața și prin raportare la evenimentele perene ale istoriei mântuirii. Din el creștinii pot afla despre diferite rânduieli bisericești, care sunt posturile de peste an, care sunt zilele aliturgice sau cu diferite liturghii, zilele în care nu se face pomenirea morților, alte zile și date importante, care sunt sărbătorile bisericești naționale, zilele în care nu se fac nunți în anul 2020 și în anul 2021. Fiecare dintre cele trei calendare are elemente de siguranță care certifică originalitatea și corectitudinea informațiilor cuprinse în el. Toate drepturile revin Editurii Filocalia, fiind interzise reproducerea și comercializarea în alte spații decât cele autorizate de către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

În cuvântul de introducere la Calendarul agendă de buzunar, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim transmite un mesaj tuturor credincioșilor ce doresc să-și coordoneze viața potrivit cu timpul liturgic al sărbătorilor creștine și după experiența duhovnicească a sfinților: „Fiecare zi din calendar aduce în fața cititorului experiențe de viață, paradigme de trăire a timpului, destine care și-au răscumpărat timpul petrecut în păcat convertindu-și întreaga ființă și asumându-și Evanghelia.(…) Fiecare zi din acest calendar este un prilej de a asculta o nouă mărturie a modului în care sfinții au trăit prezența veșnicului Dumnezeu în trupurile lor smerite de muritori, devenind paradigme pentru generații nenumărate de creștini, repere morale care au schimbat vieți și au convertit conștiințe, fiind modele pentru părinții și copiii neamului românesc.”

Anul 2020 a fost desemnat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”, lucru subliniat prin utilizarea ca element grafic a icoanei Sfinților Părinți Ioachim și Ana, alături de Maica Domnului, icoană realizată în atelierele Mănăstirii Diaconești, care surprinde în formă artistică ocrotirea de care se bucură familia, pe care Dumnezeu a instituit-o, care se întemeiază pe credința în Dumnezeu.

„Totodată, anul 2020 este și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, fiind prin  aceasta o cale de a aduce în actualitate misiunea celor care și-au jertfit timpul îndreptându-și atenția și efortul spre ajutorarea celor aflați în lipsuri, care au ctitorit lăcașuri sfinte, azile sau orfelinate, care și-au dăruit timp din timpul lor pentru a zidi caractere și a salva vieți, care au îngrijit pe sărmani, pe orfani, pe bolnavi sau pe cei abandonați, având în tot acest efort milostiv gândul la Dumnezeu, Marele Filantrop, Care S-a dat pe Sine pentru viața lumii și care a zis ucenicilor Săi că „nu este mai mare dragoste decât să-și dea viața cineva pentru prietenii săi” (Ioan 15,13).”, precizează IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim în cuvântul transmis credincioșilor prin intermediul calendarului creștin-ortodox pentru anul 2020.

Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2020 poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor de cuprinsul eparhiei, precum și de la magazinele Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, din Bacău și Roman, la prețul de 5 lei calendarul foaie și 6 lei calendarele de tip agendă de buzunar și de perete cu 12 file. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.