A fost găsit un bărbat, în vârstă de 66 de ani, fără semne vitale, în Roman
La ora 20:15, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru deblocarea căii de acces a unui apartament situat într-un bloc de pe strada Dumbrava Roșie. Apelul a fost făcut deoarece persoana nu mai răspundea la telefon și nici la ușă.
La locul solicitării au fost alocate două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj de la IPJ.
Pompierii, cu ajutorul scării culisabile, au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la al doilea etaj. În interiorul unei camere a fost găsit un bărbat, în vârstă de 66 de ani, fără semne vitale.





