Dental Alliance

July 1, 2025

A fost inaugurată Creșa din cartierul Văleni

0

Marți, 1 iulie, a fost inaugurată Creșa din cartierul Văleni, cea de-a doua unitate din Piatra-Neamț realizată prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, cu fonduri din PNRR, după creșa de lângă Sala Polivalentă, deschisă la începutul anului. La evenimentul de astăzi a fost prezent Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, însoțit de primarul Municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.

 

Adrian Niță, primar Piatra-Neamț: „Este a opta creșă funcțională din municipiul Piatra-Neamț și a doua construită cu sprijin guvernamental prin acest program. Cu o capacitate de 40 de locuri, noua unitate va contribui direct la creșterea accesului la servicii de educație timpurie în condiții moderne și sigure. Proiectul este un exemplu de responsabilitate administrativă și de colaborare eficientă între autoritățile locale și centrale. Odată cu deschiderea acestei creșe, municipiul Piatra-Neamț ajunge la un total de 350 de locuri disponibile pentru copiii cu vârsta antepreșcolară, un pas important pentru susținerea familiilor tinere și pentru modernizarea serviciilor publice”.

 

Creșa din Văleni are o capacitate de 40 locuri, cu maxim 4 grupe de copii cărora li se oferă condiții de educație antepreșcolară la standarde moderne, organizate în următoarele spații:

  • 4 dormitoare;
  • 2 camere de joacă, prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare/grup sanitar persoane cu dizabilități;
  • zona de primire;
  • cabinet medical cu izolator;
  • zona adminstrativă;
  • nucleul tehnico-gospodăresc.

 

Constructia este configurată pentru accesul si utilizarea acesteia și de către persoanele cu dizabiltăți

(rampă acces, grupuri sanitare, coridoare, etc.), iar terenul din jur este amenajat cu spații verzi si locuri de joacă.

Clădirea creșei este de tipul nZEB (near-Zero Energy Building), dotată cu panouri solare și fotovoltaice, asigurând astfel necesarul de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar construcția este anvelopată termic, cu uși și geamuri izolante și dotată cu pompe de căldură.

 

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării: „În acest program guvernamental de construire creșe sunt în derulare, în diverse stadii, 246 de obiective de investiții, din care astăzi, la zi, sunt predate 23. Îl felicit pe domnul primar și echipa dânsului pentru că a reușit și cu cealaltă creșă, foarte rapid, să intre în funcțiune, să aibă autorizație. E important că Piatra-Neamț are, de astăzi, două creșe și aceasta a doua cu speranța ca în septembrie, odată cu noul an școlar, va putea intra în funcțiune, iar părinții, bunicii și copiii se vor bucura de aceste condiții create de acest program guvernamental”.

Contractul de finanțare pentru Creșa din Văleni a fost semnat în septembrie 2022, odată cu documentele pentru creșa de lângă Polivalentă (str. M. Viteazu). Lucrările au demarat în toamna anului 2023, iar valoarea proiectului derulat prin Compania Națională de Investiții a fost de 11,8 milioane lei.

Leave a Reply