Dental Alliance
April 26, 2024

A ÎNCEPUT REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ LA CLASA A VIII-a

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Potrivit unui comunicat de presă, remis redacției, 4.073 de absolvenți ai clasei a VIII-a se prezintă, zilele acestea, la prima etapă a repartizării computerizate, în vederea obținerii unui loc într-un liceu  nemțean. Anul acesta, în urma finalizării examenului de evaluare națională, mediile obținute de elevii nemțeni sunt extrem de variate, cea mai mică medie fiind de 1,99 și cea mai mare 10, obținută de 7 liceeni nemțeni.

Luni, 3 iulie Ministerul Educației și Cercetării a publicat ierahia candidaților după examenul de evaluare națională pentru anul școlar 2017-2018. Media rezultă din notele obținute la examenul de evaluare națională, care au o pondere de 80%, celalte 20 de procente reprezentând media obținută de absolvent în cei patru ani de gimnaziu.

După cum se știe, printre elevii nemțeni care au obținut media 10 se numără și Teodor Ioan Băltoi, de la Colegiul Național ”Roman-Vodă”, Ioana Maria Leancă de la Școala Gimanzială ”Vasile Alecsandri” Roman, dar și Miruna Mihaela Olaru de la Școala Gimanzială din Moldoveni.

Anul trecut cea mai mică medie de admitere a fost 2,22, în ”top” licee cu cea mai mică medie de admitere fiind și Liceul Agricol ”Ion Ionescu de la Brad” din Horia.

2017: În lista publicată de Ministerul Educației  mai există 15 absolvenți, cu medii de 9,90.  Alți 629 de absolvenți au medii mai mari de 9, dintre aceștia 268 au medii peste 9,50. 713  elevi au medii între 8 și 8,99, alți 662 de elevi au medii între 7,00 și 7,99. 1.220 elevi au medii între 8,00 și 8,99. Cei mai mulți dintre absolvenți au medii cuprinse între 5,00 și 6.99.

Există însă și 855 de ”loaze” care au reușit ”performanța” de a obține medii între 1,99 și 4,99. Cele mai mici medii au fost obținute de elevii din școlile Agapia, Gîdinți, Bicazul Ardelean, Pipirig, Oniceni, foarte mulți de la școli gimnaziale din Roman, dar și din Cordun și Grumăzești. Etapa a II-a a repartizării computerizate va avea loc în 12 iulie.