Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

A încercat să comunice cu colegul de hoție și a fost arestat. Ambii erau cercetați pentru furt.

0

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Piatra Neamţ față de un bărbat de 49 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Neamţ au depistat un bărbat de 49 de ani, din Dumbrava Roșie, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă. Faţă de acesta, Judecătoria Piatra Neamţ a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu măsura arestării preventive, întrucât a încălcat obligaţia stabilită de a nu se apropia și a nu comunica, direct sau indirect, cu un alt bărbat de 41 de ani, din Piatra Neamț, ambii fiind cercetați pentru comiterea infracţiunii de furt.

În fapt, la data de 10.09.2018, în timp ce se aflau pe strada 1 Decembrie 1918 din Piatra Neamț, cei doi ar fi abordat un bărbat de 78 de ani, din Piatra Neamț, iar prin distragerea atenției şi i-ar fi sustras 1500 de lei din buzunarul pantalonilor. La data de 16.09.2018, aceștia au abordat un alt bărbat de 49 de ani, din Piatra Neamț, căruia i-ar fi sustras suma de 70 de lei, iar la 17.11.2018, în timp ce se aflau pe strada Mihai Viteazu, din Piatra Neamţ, ar fi încercat să sustragă bani din buzunarul pantalonilor unui bărbat de 62 de ani, din Piatra Neamţ, prin distragerea atenției.

Acesta a fost introdus de polițiști în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul  I.P.J. Neamţ.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.