Accident cu două victime în Neamț
Doi tineri au fost răniți într-un accident rutier produs, vineri noaptea, în Târgu-Neamț. Două autoturisme au itrat în coliziune din cauza unei depășiri neregulamentare.
Potrivit IPJ Neamț, accidentul a avut loc vineri noaptea, puțin înainte de miezul nopții, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, din Târgu-Neamț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Petricani, conducea un autoturism pe bulevardul Ștefan cel Mare, s-ar fi angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu simplu, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Neamț.
Cel de-al doilea autoturism era și el angajat în efectuarea manevrei neregulamentare de depășire.
În urma impactului, cele două autoturisme ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp din beton și gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 28 de ani și a unui pasager de 25 de ani, din Târgu-Neamț, care se afla în același autoturism.
”În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat sinsp. Ciofu Ramona din cadrul IPJ Neamț.