Accident cu trei victime în municipiul Roman, a intrat cu autoturismul într-o țeavă de gaz
Aseară, în jurul orei 20:35, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în municipiul Roman, pe stada Nicolae Bălcescu.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme. Unul dintre autoturisme a părăsit partea carosabilă și a lovit o țeavă de gaz. În autoturism se aflau trei persoane, care s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Toate persoanele aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD, ulterior fiind transportate la CPU Roman.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, deoarece în urma accidentului rutier produs țeava de gaz a fost avariată.
La locul evenimentului s-a deplasat și o echipă de la Del Gaz Grid pentru a remedierea defecțiunii.