Accident cu victimă în Neamț
a data de 2 septembrie, în jurul orei 13.10 polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15B, în localitatea Pipirig.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un autoturism condus de bărbat, de 37 de ani, din Pipirig, se deplasa din direcția Petru-Vodă către Târgu-Neamț, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 34 de ani, din Pipirig și ulterior plonjând în albia râului Ozana.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului în cauză.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
sinsp. Ciofu Ramona IPJ Neamț