Accident cu victimă în Roman

La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Profesor Dumitru Mărtinaș, din municipiul Roman, ar fi surprins și accidentat un biciclist, care nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea biciclistului, un minor în vârstă de 17 ani, din Cordun.
Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ap Atomei Andreea IPJ Neamț