Dental Alliance

Accident de muncă în Vânători-Neamț. Un bărbat din Bangladesh și-a pierdut viața

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Bangladesh, a fost accidentat de un motostivuitor la locul de muncă. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 53 de ani, se afla la locul de muncă din, localitatea Vânători-Neamț, în timp ce ar fi condus un motostivuitor, l-ar fi acroșat pe bărbatul de 38 de ani, rezultând  decesul acestuia.

Au fost anunțați reprezentanții I.G.I. și I.T.M. Neamț. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca în urma cercetărilor sa revenim cu raport de urmarea se continua cercetările pentru stabilirea cauzelor și condițiilor care au dus la producerea acestui eveniment.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.