Accident feroviar cu victime în Neamț
La ora 05:40 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Costișa la un accident feroviar, unde un autoturism a fost lovit de tren.
La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov și o autospecială pentru descarcerare și autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț. De asemenea au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la de la SAJ și ISU Bacău.
La sosirea forțelor de intervenție persoanele ce s-au aflat în autoturism erau evacuate. Trei persoane (bărbat de 19 ani, femeie de 19 ani și o fată de 15 ani) au fost preluate de echipajele de la Bacău.
Echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei femei de 54 de ani ce se afla în tren, ulterior transportând-o la spital.
Trenul se deplasa pe ruta Piatra Neamț – Bacău. Șase persoane s-au autoevacuat din tren.
Pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor a intervenit SVSU Buhuși.