Accident grav pe DN15, în Neamț. Autotren, autocisternă cu motorină și un microbuz, implicate în coliziune
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs miercuri, în jurul orei 13:00, pe DN15, în comuna Costișa. Evenimentul a fost anunțat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost mobilizate importante forțe de intervenție.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident au fost implicate un autotren, o autocisternă încărcată cu motorină și un microbuz în care se aflau mai multe persoane.
Pentru gestionarea situației au intervenit echipaje din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Costișa, Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț, Serviciului de Ambulanță Județean Neamț și Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
La sosirea echipajelor de intervenție, la locul accidentului se aflau șase persoane implicate în eveniment: cei trei conducători ai autovehiculelor și trei pasageri din microbuz.
În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani și o femeie de 65 de ani, care au fost evaluate la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, victimele au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere că unul dintre vehiculele implicate era o autocisternă încărcată cu motorină. De asemenea, aceștia urmează să intervină pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului, astfel încât circulația să poată fi reluată în condiții de siguranță.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.





