Accident în comuna Botești: doi bărbați de pe motocicletă au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 11:45, în comuna Botești, după ce o motocicletă și un autoturism au fost implicate într-o coliziune.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în cele două vehicule se aflau câte două persoane, astfel că în total au fost implicate patru persoane.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
La sosirea forțelor de intervenție, cele patru persoane implicate în accident fuseseră deja evacuate din vehicule.
Doi bărbați, în vârstă de 50 și 21 de ani, ocupanți ai motocicletei, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de echipajele SAJ și transportați ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului, în vederea prevenirii altor evenimente.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.






