O tânără în vârstă de 25 de ani a fost rănită și transportată la spital, în urma unui accident rutier produs vineri seară, 10 iulie, în localitatea Tămășeni. Evenimentul a implicat doi bicicliști, iar unul dintre aceștia este cercetat penal după ce a părăsit locul accidentului.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați în jurul orei 18:30 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 201C, în interiorul localității Tămășeni.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că o femeie de 25 de ani, din Tămășeni, se deplasa cu bicicleta prin localitate. La intersecția DJ 201C cu strada Liliacului, aceasta ar fi fost acroșată de un bărbat de 30 de ani, care circula tot pe bicicletă și venea din partea dreaptă a femeii.
În urma impactului, tânăra a suferit leziuni și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Potrivit polițiștilor, imediat după producerea accidentului, bărbatul implicat ar fi părăsit locul faptei, deplasându-se către domiciliul său.
Ulterior, ambii bicicliști au fost testați cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat că bărbatul avea o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce în cazul femeii nu au fost semnalate probleme privind consumul de alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.