Dental Alliance

October 16, 2026

Accident între o mașină condusă de un începător, cu viteză și o autospecială aparținând DRDP Iași

0
acc

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Un accident rutier în care a fost implicat și un autovehicul aparținând DRDP Iași s-a petrecut în această dimineață pe DN 28B, km 54-55 (Copălău, județul Botoșani). Un șofer începător, care circula cu viteză, s-a izbit în spatele unei autospeciale DRDP semnalizate, care staționa pe sectorul de drum menționat, în vederea efectuării de reparații asfaltice.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în șanț, fără victime omenești, în vreme ce autospeciala a suportat doar pagube materiale la partea din spate.
Reamintim participanților la trafic că, profitând de condițiile meteo favorabile, în această perioadă DRDP Iași execută lucrări de reparații pe întreaga rețea de drumuri aflată în administrare.

Drept, urmare, solicităm conducătorilor auto să circule cu prudență și cu respectarea semnalizării impuse pe sectoarele afectate de lucrări, făcând totodată apel la înțelegere din partea acestora pentru eventualul disconfort înregistrat în trafic.

Județul Neamț, prezent la Bruxelles, la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor Consiliul Județean Neamț a participat, în perioada 12–14 octombrie, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și de reprezentanți ai altor județe din regiune, la European Week of Regions and Cities, desfășurată la Bruxelles. Ajuns la cea de-a 24-a ediție, evenimentul este organizat anual de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor și reunește mii de participanți din întreaga Europă. Delegația Județului Neamț a fost condusă de administratorul public Lucian-Ovidiu Micu. Prima zi a fost dedicată deschiderii oficiale a evenimentului, la Parlamentul European, și discuțiilor despre viitorul politicii de coeziune, investițiile europene și dezvoltarea comunităților locale. Programul a oferit delegației Regiunii Nord-Est ocazia de a participa la schimburi de experiență și de a cunoaște abordările altor regiuni europene. Pe 13 octombrie, administratorul public Lucian Micu a participat, în calitate de speaker, la dezbaterea europeană „The right to stay: keeping our mountains alive, dynamic, accessible and inhabited”, dedicată viitorului comunităților montane. Discuțiile au vizat dificultățile cu care se confruntă aceste zone, nevoia de investiții și măsurile prin care locuitorii pot avea condiții mai bune de trai și oportunități de dezvoltare în comunitățile lor. Ultima zi a evenimentului a adus în prim-plan tradițiile, turismul și gastronomia Regiunii Nord-Est, printr-un stand de promovare și o sesiune de degustare a produselor locale. Județul Neamț a fost prezent și datorită sprijinului producătorilor locali, membri ai Clusterului „Produs în Neamț”, care au oferit produse tradiționale apreciate de participanți. A fost o ocazie de a prezenta vizitatorilor europeni o parte din ceea ce ne definește și de a face mai cunoscute produsele și tradițiile nemțene. „Ne dorim ca județul Neamț să fie prezent în cât mai multe contexte europene în care se discută despre dezvoltarea comunităților și despre oportunitățile pe care le putem valorifica. Participarea la Bruxelles ne-a oferit posibilitatea să prezentăm atât provocările județului nostru, cât și lucrurile cu care ne mândrim. Vreau să felicit echipa ADR Nord-Est pentru obținerea titlului de «Regiune europeană întreprinzătoare 2027», o premieră pentru România și o recunoaștere a eforturilor de susținere a antreprenoriatului și a mediului de afaceri din regiunea noastră. Le mulțumesc reprezentanților ADR Nord-Est pentru colaborare și pentru buna organizare a participării regiunii noastre, precum și Clusterului «Produs în Neamț» și producătorilor locali care ne-au sprijinit cu produsele lor. Mă bucur că am putut promova împreună județul Neamț și valorile sale”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

NU PIERDEȚI