Dental Alliance
March 29, 2024

Accident mortal în Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Un bărbat a murit după ce un TAF s-a răsturnat, joi, peste el, într-o zonă forestieră din localitatea Cuejdi – comuna Gârcina.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat pentru AGERPRES că o a doua victimă este resuscitată la faţa locului de paramedici.

UPDATE: Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea celor două victime.

Una dintre victime, în vârstă de 47 de ani, nu prezenta semne vitale.

Celălaltă victimă, conducătorul utilajului (58 de ani) era semiconștientă. Imediat aceasta a fost preluată de echipajul de la  SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, un autoturism de serviciu cu o targă UT 2000 și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj (cu medic) cu ambulanță de la SAJ.

„TAF-ul s-a răsturnat peste doi bărbaţi, şoferul şi o a doua persoană. Şoferul a fost scos de sub TAF în stop cardio-respirator şi este resuscitat. A doua victimă nu prezintă semne vitale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

taf rasturnat neamt1

Accesul pompierilor şi paramedicilor în zona accidentului s-a făcut pe jos, pe o distanţă de circa 500 metri.

taf rasturnat neamt2

La faţa locului se deplasează şi salvamontiştii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.