Accident mortal. O femeie a fost spulberată de tren

O femeie și-a pierdut viața vineri după-amiaza, după ce a fost lovită de tren în zona pasarelei din Târgu Jiu, județul Gorj.
Potrivit IPJ Gorj, femeia nu s a asigurat la traversarea căii ferate din zona podului pasarela din Târgu Jiu și a fost lovită de un tren care circula pe relația Deva – Târgu Jiu – București.
În urma impactului puternic, femeia a decedat ca urmare a leziunilor suferite, cadavrul fiind transportat la SML pentru efectuarea necropsiei.
Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.