Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Accident pe DN 2, Cumpărătura – Suceava, în urma coliziunii dintre un TIR și un autoturism

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc ieri după amiază pe drumul european E 85, la Cumpărătura. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a transmis că accidentul s-a produs între un TIR și un autoturism. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a spus că în urma accidentului au rezultat trei victime neîncarcerate. Cele trei persoane, toate din autoturism, sunt conștiente și cooperante. La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+TIM), cu sprijinul unui echipaj SAJ. Doar două dintre cele trei victime ale accidentului au fost transportate la Spitalul Județean Suceava. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.