Accident spectaculos în Neamț
Biroul Rutier din Poliția Piatra Neamț a fost sesizat, miercuri, cu privire la producerea unui accident, pe o stradă din Piatra Neamț.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 39 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Orhei, la intersecția cu Bulevardul Traian, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 36 de ani, din Săvinești.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din Piatra Neamț.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, informează IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.