November 30, 2021

Acțiuni ale polițiștilor rutieri nemțeni pentru verificarea transportului de marfă

Astăzi, 18 noiembrie, în intervalul orar 03.00 – 08.00, polițiștii Biroului Rutier și cei ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman alături de polițiștii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț  au acționat pentru reducerea accidentelor cauzate de încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice de conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

În cadrul acțiunii, au fost verificate peste 30 de autovehicule destinate transportului de marfă.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.000 de lei.

Dintre acestea, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 37 din 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a neregulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 3 pentru nerespectarea Legii nr. 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

De asemenea, 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și alte 2 pentru abateri de la normele rutiere.

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.