Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor în județul Neamț

0

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Neamț au fost prezenți în teren unde, au desfășurat o serie de activități, atât din punct de vedere preventiv cât și combativ pentru siguranța traficului rutier și prevenirea infracțiunilor stradale. Astfel, în cursul zilei de 02 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman și ai Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au acționat pe raza de competență. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au continuat actiunile și în Târgu-Neamț, pentru creșterea gradului de disciplina rutiera și combaterea faptelor antisociale. La activităților, au fost folosite aparatele radar, iar conducătorii auto au fost testați cu aparatele alcooletest și drugtest, pentru indicarea prezenței în organism a alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. De asemenea, polițiștii au verificat documentele autovehiculelor,  permisele de conducere ale șoferilor și interiorul vehiculelor.  Nu în ultimul rând, conducătorii auto au primit recomandări de la polițiștii, cu privire la respactarea normelor prevăzute de legislația rutieră în vigoare. De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost efectuate activități specifice pentru identificarea și luarea în evidență a unui număr de 12 migranți.

Exemple semnificative:

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, ce se deplasa pe DJ 207C, în localitatea Stejaru. Conducătorul auto, în vârstă de 26 de ani, din Ion Creangă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În aceeași si, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, din Târgu-Neamț.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Agapia, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis și Amphetamină. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.