Dental Alliance
September 23, 2023

Alți doi șoferi din Neamț, suprinși băuți la volan. Acum au amândoi dosare penale

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, ce se deplasa pe DN 15D, în localitatea Horia.  Conducătorul auto, în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În noaptea de 3 iulie a.c., în jurul orei 03:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, ce se deplasa în localitatea Pângărați. Conducătorul auto, în vârstă de 30 de ani, din Pipirig a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză  are permisul de conducere reținut. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Urmăriți-ne pe Google News

Ca orice instituție media locală, și Roman24.ro supraviețuiește pe baza reclamelor afișate pe site, sau a contractelor publicitare. Alege să susții activitatea Roman24 printr-o donație folosind butonul de mai jos





Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap