Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 3 iulie, o atenționare meteo de vreme rea, jumătate din Neamț sub cod GALBEN de ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 3 iulie, o atenționare meteo de vreme rea ce vizează zone din 13 județe. Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.
Potrivit ANM, avertizarea intră în vigoare luni, 3 iulie, de la ora 12.00 și este valabilă până la ora 21.00.
În Carpații Orientali și de Curbură, în sudul Moldovei, nordul Munteniei și în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Sunt prognozate averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Sunt vizate județele: Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Neamț, Prahova., Tulcea și Vrancea.
Trei zile cu temperaturi caniculare
INFORMARE METEOROLOGICĂ
De asemenea, în intervalul 4 iulie – 6 iulie, meteorologii anunță temperaturi caniculare.
Disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă marți, 4 iulie, pe arii restrânse în Lunca Dunării și în Bărăgan, iar miercuri și joi – 5 iulie și 6 iulie., în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.
De asemenea, în sudul și estul Munteniei și în vestul Dobrogei, pe arii restrânse se va atinge pragul critic al disconfortului termic și în după-amiaza zilei de luni, 3 iulie.