Adrian Niță începe revoluția energetică la Piatra-Neamț
Candidatul PSD la funcția de primar al Municipiului Piatra-Neamț are obiective ambițioase în ceea ce privește eficiența energetică. Vrea să demareze un program amplu de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Piatra-Neamț, pentru a reduce facturile locuitorilor.
Adrian Niță vrea să atragă fonduri europene și guvernamentale pentru a-și finanța proiectul de reabilitare termică. Planul său este ca toate blocurile vechi, construite înainte de 1990, să fie incluse în acest program, întrucât aceste clădiri prezintă un nivel scăzut de izolare termică, iar locuitorii sunt nevoiți să plătească sume considerabile pentru încălzire. Ca să nu mai vorbim de condițiile improprii pentru locuit sau de aspectul inestetic al acestor locuințe.
Se vor reabilita blocurile, în așa fel încât să scadă consumul de energie termică pentru încălzirea apartamentelor cu până la 40% în timpul iernii și să fie diminuată nevoia de răcire pe timp de vară. Asta se va traduce automat în facturi mai mici la gaze și electricitate, locuitorii putând economisi lunar și câteva sute de lei. De asemenea, se vor îmbunătăți condițiile de locuit – dispar fenomenele de igrasie și se refac fațadele blocurilor. Un alt efect e cel legat de mediu: se reduce amprenta de carbon a orașului și sunt promovate practicile sustenabile pe termen lung.
“Facem un pas înainte spre un viitor sustenabil în Piatra-Neamț. Începem Revoluția Eficienței Energetice. Vom transforma Piatra-Neamț într-un model de eficiență energetică și sustenabilitate la nivel regional, reducând semnificativ consumul de energie și îmbunătățind calitatea vieții cetățenilor din comunitatea noastră,” a declarat Adrian Niță, candidatul PSD la primăria Piatra-Neamț.
Comandat de PSD Organizația Piatra Neamț- CMF 21240002