Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Al doilea accident în care o femeie cu alcoolul în cap traversează, fără să se asigure, devenind victimă

0

La data de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15 D, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 32 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe drumul național 15 D, în localitatea Girov, a surprins și accidentat o femeie de 57 de ani, din Girov, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, însă în cazul pietonului a indicat o concentrație de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Vă reamintim că, în urmă cu doar două zile, același scenariu s-a petrecut în localitatea Podoleni, unde rănită a ieșit tot o femeie, tot sub influența alcoolului si tot pentru traversarea străzii prin loc nepermis!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.