Alertă în Neamţ, două fete de 15 ani au dispărut fără urmă
Este alertă în Neamţ, după ce două adolescente de 15 ani au fost date dispărute. Polițiștii cer ajutorul populației.
Una dintre ele, pe numele ei Valentina Codiţă, este din localitatea Ruginoasa. A plecat ieri de acasă, la şcoală, în Roman, şi nu s-a mai întors. Are 1,60 înălţime şi 45 de kilograme, ochi verzi şi păr lung, şaten deschis.
La momentul dispariţiei purta o geacă verde închis îmblănită şi jeanşi negri, iar pe cap avea un fes negru.
Cealaltă fată este din Cândeşti şi se numeşte Alexandra Mihaela Păduraru. Tatăl ei a sunat la Poliţie şi a semanalat că acum două zile ar fi plecat de bună voie de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
Ca semnalmente, are 1,60 înălţime, 47 de kilograme, păr castaniu, ochi căprui. Era îmbrăcată cu pantaloni de trening galbeni, pulover albastru şi hanorac galben, fiind încălţată cu ghete maro.
Cei care pot oferi informaţii sunt rugaţi să sune la 112, ori să meargă la cea mai apropiată secţie de Poliţie.