Dental Alliance
April 30, 2024

Alina Bica, de la procuror-șef DIICOT, la persoană dată în urmărire de Poliţia Română

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Alina Bica, fost procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), a fost dată în urmărire de Poliția Română.

“Savarșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Condamnată 4 ani închisoare”, se arată în anunțul postat pe site-ul Poliției Române, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, condamnarea ei la 4 ani de închisoare cu executare.
Sentința a fost dată după rejudecarea apelului în dosarul în care Alina Bica fusese condamnată tot la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Poliţia Română: Se sustrage de la pedeapsă

“În perioada 2013-2014 Bica Alina Mihaela, în calitate de Procuror Șef Direcție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a subordonat instituția pe care o conducea interesului a cel puțin două persoane cercetate, în perioada de referință, în dosare penale aflate pe rolul unității de parchet și al instanței de judecată, luând unele măsuri administrative și impunând formularea anumitor concluzii într-un dosar al Tribunalului București – Secția I Penală, în scopul ajutării acestora, prin obținerea unei soluții cât mai avantajoase pentru acestea”, se arată în anunțul postat pe site-ul Poliției.

Se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executarea pedepsei închisorii. 

Reprezentanții Poliției Române au dat și semnalmentele Alinei Bica – înălțime 1.70m, greutate 59 kg, păr negru, drept.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.