Dental Alliance
April 20, 2024

AMBULANȚA EXTREM DE SOLICITATĂ ÎN WEEKEND

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În perioada 17-20 noiembrie pe raza județului Neamț s-au produs mai multe evenimente care au dus la solicitarea Serviociului de Ambulanță Neamț, evidențiate de comunicatul de presă remis redacției noastre de această instituție. În ziua de 17 noiembrie la ora 8,45 ambulanța a fost solicitată la Săvinești, de unde a fost preluat un bărbat  în vârstă de 68 de ani, diagnosticat cu arsură termică pe aproximativ 54% din suprafața corporală, arsuri produse în urmă cu 12 ore. Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru a primi îngrijiri medicale. În aceeași  zi, la ora 23,19,  ambulanța a fost solicitată la Săvinești pentru o pacientă de sex feminin, în vârstă de 58 de ani. Personalul de pe ambulanță nu a putut decât să constate decesul femeii.

În ziua de 18 noiembrie, la ora 11,31 ambulanța a fost solicitată la Timișești, Dumbrava, unde a fost găsit un pacient de 34 de ani, peste care căzuse un copac. Bărbatul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical și predat  la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.

Sâmbătă, 18 noiembrie, la ora 13, ambulanța a adus la Centrul  Primiri Urgențe Roman un bărbat în vârstă de 52 de ani, care era policontuzionat din cauza căderii de pe un foișor, de la 3 metri înălțime. Bărbatul s-a ales cu o fractură a femurului. Transportat la CPU bărbatul a primit primele îngrijiri medicale după care a fost transferat pe Secția Ortopedie pentru îngrijiri medicale.

În aceeași zi, la ora 15,18 de la Borlești ambulanța a preluat un  bărbat de 24 de ani, care căzuse dintr-o căruță. Acesta suferise un traumatism cerebral acut deschis, temporo-parietal, un traumatism de coloană cervicală prin cădere din căruță. Bărbatul aflat în stare de ebrietate avansată a fost târât de cal pe o porțiune de câțiva metri. Pacientul a fost predat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Neamț pentru îngrijiri medicale.

Tot în ziua de 18 noiembrie, la ora 15,23, la Dochia a avut loc un accident rutier cu două victime. Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură a piciorului stâng. A doua victimă cu identitate necunoscută, în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsită în comă de gradul III. Preluată de echipajul TIM SMURD victim a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Neamț, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Tot în ziua de 18 noiembrie, la ora 17,05 ambulanța a fost solicitată la Crăcăoani, unde s-a produs un accident rutier. Victima, un bărbat de 47 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral închis. Bărbatul a refuzat să fie transportat la Spital. La ora 17,40 și în comuna Borca a avut loc un accident rutier a cărui victimă  a fost un bărbat în vârstă de 67 de ani. Policontuzionat, bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism toracic și a fost  transporat pentru îngrijiri medicale la Centrul de Primire Urgențe a Spitalului Orășenesc Târgu Neamț.

Duminică, 19 noiembrie, la ora 18,00 și la Bicaz a avut loc un accident rutier în care a fost accidentat un pieton. Bărbatul, în vârstă de 76 de ani, nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Consatându-se decesul acestuia, bărbatul a fost lăsat, conform procedurilor, la fața locului. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.