Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională ordonanța de urgență prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare.
Curtea Constituțională a admis că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.
Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă.