Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

ANAF a decis! Ii priveste pe toti romanii care stau mai mult de jumatate de an in strainatate!

anaf_96611000Românii care pleacă pentru mai bine de jumătate de an din ţară au obligaţia să notifice ANAF cu cel puţin 30 zile înainte de plecare.

Finanţele au publicat în Monitorul Oficial Ordinul privind rezidenţa fiscală a persoanelor fizice, document care ar fi trebuit publicat încă din ianuarie 2016, caz în care s-ar fi simplificat toate procedurile privind obligaţia cetăţenilor români din străinătate de a plati contribuţii si taxe către statul român, scrie hotnews.ro.

Documentul este deosebit de important din perspectiva persoanelor fizice, pentru cetăţeni români ce călătoresc în străinătate şi domiciliază acolo sau pentru cetăţenii străini, respectiv apatrizii, ce locuiesc în România o perioadă mai lungă de timp. Aceştia trebuie să îşi stabilească rezidenţa fiscală într-un stat, iar acel stat este îndreptăţit legal să solicite plata impozitelor.

Potrivit art. 59 din Codul fiscal, cetăţenii români ce pleacă din România pentru o perioadă mai mare de 183 zile au obligaţia să notifice ANAF cu cel puţin 30 zile înainte de plecare pentru stabilirea rezidenţei fiscale. Aceeaşi obligaţie o au şi persoanele fizice străine ce intenţionează să rămână pe teritoriul Romaniei mai mult de 183 zile.