Oana Bulai

November 29, 2020

Anamaria, asistentă la Ambulanța, a murit fulgerător după ce a îngrijit pacienți cu Covid-19

Anamaria Ciurdar, o asistentă de 48 de ani, infectată cu noul coronavirus, a murit la Spitalul Orăşenesc din Ineu. Este primul deces cauzat de Covid al unui angajat din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

  • Asistenta a pus mai presus de propria sănătate, grija pentru bolnavi
  • Anamria a murit la o săptămână după ce a fost testată pozitiv cu Covid-19

Anamaria Ciurdar avea 48 de ani şi lucra ca asistent medical la Substaţia Ineu a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

Femeia a fost în linia întâi încă de la începutul pandemiei de coronavirus.

Deşi suferea de o boală cronică şi plănuia să se pensioneze de invaliditate, Anamaria Ciurdar a decis să-și mai ajute o vreme colegii, până când sistemul medical se degrevează.

Aşa că a continuat să lucreze.

Anamaria Ciurdar a murit la o săptămână după ce a fost testată pozitiv cu Covid-19

Lunea trecută, pe 19 octombrie, Anamaria a fost confirmată pozitiv cu coronavirus.

A fost internată la Spitalul Orăşenesc din Ineu unde, după o săptămână, şi-a dat ultima suflare.

Decesul asistentei medicale a fost înregistrat luni, 26 octombrie.

Virusul i-a accentuat boala cronică de care suferea, medicii nemaiputând să o salveze.

Potrivit aradon.ro, acesta este primul deces cauzat de Covid al unui angajat din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

0 thoughts on “Anamaria, asistentă la Ambulanța, a murit fulgerător după ce a îngrijit pacienți cu Covid-19

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.