Angajări la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Ce posturi sunt scoase la concurs.

Spitalul Municipal de Urgență Roman, cu sediul în Roman, Str. Tineretului nr. 28-30, județul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de infirmier la Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – curs de calificare infirmier;
- program de lucru – în ture;
- vechime 6 luni ca infirmier.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 14 august 2019, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 26 august 2019, ora 12:00: proba scrisă;
- 28 august 2019, ora 10:00: proba interviu.
Spitalul Municipal de Urgență Roman, cu sediul în Roman, Str. Tineretului nr. 28-30, județul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de asistent medical principal PL, pentru Laborator Radiologie și Imagistică Medicală.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – studii postliceale sanitare;
- vechime – 5 ani vechime în specialitate;
- specializarea radiologie.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 19 august 2019, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 27 august 2019, ora 12:00: proba scrisă;
- 30 august 2019, ora 10:00: proba interviu.