Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

ANIMALELE DIN PARC, PREGĂTITE SĂ ÎNFRUNTE IARNA

0

Încă din luna aprile 2017, Primăria Roman a obținut autorizarea minigrădinii zoologice, din Parcul Municipal. Primarul Lucian Micu susține că responsabilii cu administrarea Parcului Municipal au asigurat și condițiile de hibernare pentru animalele existente.

Minigrădina zoo din parcul Municipal este acreditată încă din luna aprilie. Nu mai avem nici o problemă din acest punct de vedere. De altfel, ea a avut autorizație ca și expoziție de animale și înainte. Dacă s-a dorit să obținem autorizare de funcționare ca și grădină zoo, am făcut demersurile necesare deși avem foarte puține specii. Ca în fiecare an ne-am îngrijit de asigurarea de hrană atât pentru speciile de păsări, cât și pentru celelalte animale,cărora le-am pregătit habitatul pentru iernare. Am asigurat toate condițiile și pentru cerbul lopătar”, a precizat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Reamintim faptul că în urma sesizării unui jurnalist pietrean, edilii de la Roman au avut probleme legate de autorizarea funcționării în Parcul Municipal a unei minigrădini zoologice, aceștia fiind reclamați la ONG-urile care se ocupă cu protecția animalelor și la Garda de Mediu, ca urmare a faptului că un cerb lopătar a murit asfixiat de îngurgitarea unor ambalaje de plastic. Urmare a acelui incident Primăria a fost amendată de Garda de Mediu și obligată să-și autorizeze această activitate. În prezent în Parcul municipal trăiesc pe ”Planeta Verde” 3 căpriori, 2 cerbi lopătari, 8 lebede albe, 2 lebede negre, 5 rațe Mandarin, 9 rațe specia Carolină, 8 Califar roșu, 4 rațe sălbatice, 2 rațe mute leșești, 7 păuni, 5 fazani aurii și 12 porumbei. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.