Apar noi detalii cutremurătoare în cazul copiilor înecați în râul Moldova. Ce s-ar fi întâmplat în ultimele clipe ale tragediei
Noi informații conturează un tablou dramatic al tragediei petrecute duminică după-amiază în râul Moldova, în amonte de podul de la Horia, unde doi frați, în vârstă de 12 și 15 ani, și-au pierdut viața încercând să salveze membrii familiei.
Potrivit informațiilor apărute ulterior evenimentului, fetița, în vârstă de 6 ani, ar fi fost luată de curentul puternic al apei. Văzând ce se întâmplă, un bărbat de 38 de ani, concubinul mamei, s-ar fi aruncat imediat în râu pentru a o salva.
În timpul intervenției, curentul i-ar fi surprins și pe cei doi, iar bărbatul ar fi cerut ajutorul băiatului de 15 ani. Adolescentul le-ar fi întins mâna în încercarea disperată de a-i scoate la mal, însă a fost tras la rândul său de forța apei.
Observând că fratele său este în pericol, băiatul de 12 ani ar fi intrat și el în apă pentru a-i ajuta. În doar câteva clipe, curentul i-ar fi prins pe toți patru.
Într-un final, bărbatul și fetița au reușit să se agațe și să iasă la mal, însă cei doi frați au dispărut sub apă.
La ora 16:35, un apel la 112 a mobilizat un impresionant dispozitiv de intervenție format din pompieri, scafandri, echipaje SMURD, Serviciul de Ambulanță, voluntari și polițiști. După căutări contracronometru, scafandrii i-au găsit pe cei doi băieți și i-au adus la mal.
Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse, viețile celor doi frați nu au mai putut fi salvate. Decesul acestora a fost declarat la fața locului.
Potrivit informațiilor disponibile, mama copiilor nu se afla împreună cu ei în momentul producerii tragediei.
Autoritățile desfășoară în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Informațiile referitoare la succesiunea evenimentelor urmează să fie confirmate oficial în cadrul anchetei.





