Asistentă din Iaşi, sechestrată, umilită şi bătută cu sălbăticie de amant, timp de 24 de ore
O asistentă de la Spitalul de Copii ‘Sf. Maria’ din Iaşi a fost sechestrată de amantul ei într-un apartament, iar timp de 24 de ore a fost bătută, umilită şi violată.
Articolul continua dupa recomandari
Când a scăpat, asistenta s-a dus direct la Poliţie şi a depus plângere împotriva bărbatului.
“Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și violență în familie. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, potrivit bzi.ro.
Scandalul dintre asistenta din Iaşi şi amantul ei a început în anul 2017, atunci când cei doi ar fi fost prinşi chiar de soţia şi mama bărbatului în timp ce întreţineau relaţii intime într-o sală de operaţii a spitalului.
Ulterior, Dragomanu ar fi bătut-o pe asistentă, chiar în spital, de cel puţin şapte ori.
“Am fost bătută, amenințată, sechestrată… M-a dus în pădure la Dobrovăț și m-a bătut până când am zis ce a vrut el să audă. M-a înregistrat cu trei telefoane mobile în timp ce mă punea să spun că am avut relații sexuale cu diferiți medici sau personal medical din spital”, a declarat Cristina Bistriceanu pentru jurnaliştii de la bzi.ro.
Mai mult, la ultima bătaie încasată, femeia a explicat că a fost bătută timp de 24 de ore, sechestrată în apartament şi violată.
“Ultima data m-a închis în apartament, m-a lovit, a urinat pe mine. Mereu mă punea să spun că am avut relații cu diferiți bărbați. Mințeam să scap de bătăi, spuneam ce voia el să audă. Dacă nu îi povesteam, mă bătea”, a mai explicat asistenta.
Poliţiştii din Iaşi au emis un ordin de protecţie împotriva bărbatului, iar între timp acesta este cercetat pentru viol, lipsire de libertate şi violenţă în familie.