Dental Alliance
April 25, 2024

Asociația VALOR și-a început, oficial, activitatea

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Membrii Aosciației VALOR au deschis, oficial, Casa VALOR pentru romașcani și pentru locuitorii comunelor arondate municipiului. Spațiul în care își va desfășura activitatea asociația se află pe bulevardul Roman Mușat, spre Episcopie, în apropierea stației de taxiuri de lângă Precista Mare. În timpul zilei, în sediul respectiv se va desfășura o activitate comercială, dar după-amiaza va fi dedicată activității VALOR, notează inroman.ro

Loredana Neagu, președinte VALOR

Avantaj își pune azi casa în slujba comunității prin crearea unui spațiu adecvat desfășurării unei activități pe care Asociația VALOR urmează să le implementeze în comunitatea romașcană și nu numai. Ziua vom activa ca societate comercială, iar după-amiaza aici va fi Casa VALOR. Mulțumim tuturor colaboratorilor și voluntarilor care au făcut posibilă crearea acestui spațiu. Vă așteptăm în număr cât mai mare în sprijinirea activităților pe care Asociația VALOR le va susține. Mulțumim Primăriei Roman care a înțeles exact importanța societății civile și mai ales că noi vom avea multe programe care se vor desfășura pentru diaspora și pentru cei care au rude emigrate. De asemenea, ne vom adresa și comunelor arondate, nu doar comunității din municipiul Roman.Loredana Neagu

Printre proiectele care se vor derula în Casa VALOR se numără consiliere juridică gratuită, educație juridică, mediere între cetățeni și instituțiile statului, dar și alte acțiuni și workshop-uri.

Teodora Baciu, vicepreședinte VALOR

“În experiența mea de zece ani de jurnalist am întâlnit multe situații în care relația cetățean – instituții nu a fost cea mai bună, din diferite motive. Prin urmare, celor care se vor adresa Asociației VALOR le voi oferi servicii de mediere cu instituțiile sau cu persoanele cu care nu au găsit o cale de mijloc. Sunt convinsă că proiectele Asociației vor avea impact în oraș, dar și în Zona Roman Metropolitan.”  Teodora Baciu

Unul dintre invitații fondatorilor asociației a fost primarul municipiului Roman.

“Am venit cu mare drag, eu doresc să ajut cât mai mult romașcanii și pe cei din localitățile limitrofe, pentru că, prin serviciile pe care le oferim, deservim atât romașcanii, cât și locuitorii comunelor din zonă. Este de bun augur această inițiativă a dumneavoastră și să vă canalizați atenția către cei plecați în străinătate, fiindcă vorbim de un număr mare al celor din zona Romanului care au rude în străinătate; eu sper ca salariile din Roman să devină atractive pentru ca cei plecați să revină, iar cei tineri să nu mai plece din oraș. Rolul societății  civile este foarte important. Puteți conta oricând pe sprijinul meu personal și al Primăriei municipiului Roman.”

Sursă foto/text: inroman.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.