Atenție dacă îți renovezi sau modifici casa!
Firmele de construcții, dar și persoanele fizice care modifică sau demolează o lucrare fără autorizare sau fără un proiect verificat de către specialiști atestați primesc de astăzi o amendă dublată comparativ cu nivelul actual, cuprinsă între 20.000 de lei și 40.000 de lei.
Majorarea a fost decisă printr-un proiect aprobat recent de Parlament și care este aplicat începând de astăzi.
Persoanele fizice şi juridice care nu respectă normele referitoare la calitatea în construcţii vor putea fi sancţionate mult mai dur decât în prezent, reiese din actul normativ.
Concret, amenzile aplicabile în momentul de faţă vor fi dublate, pentru a contracara scăderea calităţii în construcţii, potrivit iniţiatorului acestei legi.
Astfel, faptele de natură contravenţională amendate în momentul de faţă cu sume cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei vor fi sancţionate, începând cu data de 24 august, cu sume cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei. Câteva exemple relevante de astfel de fapte sunt:
-executarea unei construcţii noi, a unei intervenţii la o construcţie existentă, precum şi desfiinţarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizare şi executare;
-realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de specialişti atestaţi;
-interzicerea sau obstrucţionarea efectuării controlului calităţii în construcţii, neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate de persoanele cu atribuţii de control şi/sau de autorităţile competente.
Referitor la contravenţiile pentru care acum se aplică amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei, cuantumurile acestora vor fi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. Mai precis, astfel de sancţiuni se vor aplica pentru fapte precum:
-neasigurarea verificării execuţiei lucrărilor de construcţii prin diriginţi de şantier autorizaţi;
-necompletarea şi nepăstrarea cărţii tehnice a construcţiei conform prevederilor legale;
-neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor şi neexecutarea lucrărilor de reparaţii și consolidări
În fine, cele mai mici amenzi ce pot fi date în prezent, cele între 1.500 şi 5.000 de lei, vor fi cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei.