Dental Alliance

December 5, 2024

Atleta romașcană Bianca Ghelber se califică în finală la Jocurile Olimpice la Paris!

0

Duminică, 4 august, atleta romașcană Bianca Ghelber a obținut calificarea în finala Jocurilor Olimpice de la Paris, în proba de aruncare a ciocanului – a doua sa calificare în finala olimpică după cea de acum trei ani de la Tokyo.

Pentru Bianca Ghelber, aceasta este a patra participare la Jocurile Olimpice, după Beijing 2008 (locul 18), Londra 2012 (locul 22) și Tokyo 2021 (locul 6, cu cea mai bună aruncare a carierei, de 74,18 metri). Palmaresul Biancăi mai include două titluri mondiale la categoria sub 20 de ani, patru clasări în top 8 la Campionatele Mondiale de Atletism și un titlu de campioană europeană, la Campionatele Europene de la München din 2022.

A șasea în ierarhia mondială a probei

Multipla campioană națională și fosta campioană mondială de juniori în proba de aruncare a ciocanului, Bianca Florentina Ghelber (Perie) este legitimată la SCM Bacău – CSA Steaua București, fiind antrenată de fosta campioană și recordmană mondială a probei, Mihaela Melinte.

În vârstă de 34 de ani, Bianca s-a calificat la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de la Paris după ce, în luna aprilie, a depășit baremul de calificare al probei de aruncare a ciocanului, de 74 de metri, la Nairobi, în Kenya, în concursul Kip Keino Classic, întrecere de categoria Gold în cadrul turneelor Continental Tour ale federației internaționale. Înaintea calificărilor pentru finala olimpică de duminică, Bianca Ghelber se clasa pe locul șase în ierarhia mondială a probei și avea cea de-a noua performanță a sezonului, 74,06 metri.

Calificare cu 71,42 metri

Duminică, 4 august, Bianca a intrat în concurs de la ora 10.20 (ora locală de la Paris) – 11.20 ora României –, fiind a zecea la start în grupa A a calificărilor Finalei Olimpice, grupă în care a aruncat și numărul 1 mondial, atleta din Canada Camryn Rogers (77,76 m – cea mai bună performanță a sezonului de până acum). În finala olimpică urmau să ajungă performanțele de peste 73,00 de metri sau cele mai bune 12 rezultate ale celor 32 de sportive aflate la startul celor două grupe de calificări.

Prima aruncare a Biancăi a măsurat 71,42 de metri, iar cea de-a doua a fost depășită, în timp ce a treia încercare a măsurat 71,34 metri. Primul rezultat i-a asigurat Biancăi locul al cincilea în seria sa de calificare și poziția 11 la general, ducând-o pe Bianca în finala olimpică.

Finala probei de aruncare a ciocanului a Jocurilor Olimpice este programată marți, 6 august, de la ora locală 19.57 (Paris), 20.57 ora României.

Felicitări Biancăi Ghelber pentru această performanță remarcabilă și mult succes în finală!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.