Au fost prinși cu deșeuri industriale reciclabile fără a deține documente de însoțire sau de proveniență a mărfii
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au confiscat aproximativ 30 de tone de deșeuri feroase, în valoare de peste 25.000 de lei.
La data de 19 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat în trafic, pe raza localității Girov, la intersecţia DN 15 D cu DJ 156 A, doi bărbați de 23, respectiv 55 de ani, din Bacău, în timp ce transportau cu două ansambluri de vehicule, deșeuri industriale reciclabile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că cei doi conducători auto ar fi efectuat transportul fără a deține documente de însoțire sau de proveniență a mărfii, încălcând prevederile legislației în vigoare.
Întreaga cantitate de deșeuri reciclabile, în valoare de peste 25.000 de lei, a fost ridicată de polițiști, în vederea confiscării, fiind predată unei societăți de profil.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au sancționat contravențional societatea comercială din Bacău cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, conform prevederilor art. 1 alin. 1 lit. e din Legea 12/1990 R privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.