Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

AU FOST VALIDAȚI DIRECTORII DE ȘCOLI

0

Miercuri, 23 august, a avut loc ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, în care a fost validată lista directorilor și directorilor adjuncți care vor conduce școlile din județul Neamț, în anul școlar 2017-2018. O parte din directori au reușit la concursul organizat, în această vară, de către Inspectoratul Școlar dar alții au fost detașați pe posturi, majoritatea acestora fiind recrutați dintre cadrele didactice care au participat la examen dar au fost declarați nereușiți, pentru că nu au întrunit punctajul cerut de Metodologia de organizare a concursului.

Din cei 199 de directori care vor conduce în viitorul an școlar unitățile de învățământ din Neamț, 16 au fost numiți directori prin ordin de detașare, în interesul învățământului. Inspectorul școlar general, profesorul dr. Viorel Stan  explică procedura de detașare a celor 15 directori și directori adjuncți, care vor funcționa pe aceste posturi doar în acest an școlar. La detașarea directorilor în interesul învățământului s-a ținut cont de prevederile metodologiei potrivit căreia un cadru didactic nu poate ocupa o funcție de conducere într-o unitate școlară decît în condițiile în care este membru al Corpului Național de Experți în Management Educațional, care funcționează pe lângă Ministerul Educației.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/N_0nxuMcOHM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Au ocupat funcțiile de directori plini 7 cadre didactice. Conform comunicatului de presă remis de Inspectorat se află în această situație profesorii Eugen Mihai -Școala Boghicea (fost primar al comunei), Elena Topoliceanu de la Liceul Tehnologic Dămuc, Constantin Gavriluț de la Școala Farcașa, Dan Vântu de la Școala Oniceni, Mihăiță Albu de la Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, Constantin Bogdan de la Liceul Teologic ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra Neamț, Maria Ungureanu de la Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț și Maria Petruț de la Clubul Elevilor din Săbăoani.

Tot prin detașare în interesul învățământului au ocupat și posturile de directori adjuncți următoarele cadre didactice: Lenuța Crețu la Școala Gimnazială Bahna, Gabriela Pascal la Liceul Tehnologic Nisiporești, Magdalena Gheorghiță la Școala Gimnazială Pildești, Claudia Covasan la Școala Gimnazială Nr.2 Piatra Neamț, Maria Doroftei la Școala Poiana Teiului, Nicușor Pop la Liceul Teologic ”Sfântul Fracisc de Asissi” Roman, Lăcrămioara Luca la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Roman, Doina Teodora Paga la Liceul Tehnologic Vânători și Viorel Remus Laiu la Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” din comuna Vânători, acesta din urmă fiind și soțul inspectorului general adjunct, Elena Laiu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.