Au importat zahăr, iar la vamă au declarat sare. Oameni de afaceri, trimişi în judecată de DNA. Prejudiciu de peste 7 milioane lei
Trei persoane au fost trimise în judecată de DNA Ploieşti după ce au importat din Turcia zahăr pe care l-au declarat la vamă ca fiind sare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 7 milioane de lei.
Potrivit buletinului de presă emis, miercuri, de DNA, trei inculpaţi (doi dintre ei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale) sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de folosire la Autoritatea Vamală a documentelor vamale comerciale falsificate, săvârşite în forma autoratului, complicităţi şi instigării.
“În perioada 2008 – 2009, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale şi TVA, unul dintre oamenii de afaceri, la instigarea celuilalt, ar fi prezentat la autorităţile vamale române documente comerciale falsificate care atestau în mod nereal achiziţia din Turcia, în numele a două societăţi comerciale, a cantităţii totale de 3.199.137 kg sare iodată, cunoscând că în realitate marfa importată era zahăr tos.
Taxele vamale la sare, de 20 de ori mai mici decât cele pentru zahăr
Aceasta, în condiţiile în care taxele vamale pentru sare sunt substanţial mai mici (de peste 20 de ori mai mici) decât cele pentru zahăr”, spun anchetatorii.
În demersul său infracţional, acelaşi om de afaceri ar fi beneficiat de ajutorul celui de-al treilea inculpat în sensul că acela ar fi ascuns adevărata natură a mărfurilor importate prin prezentarea de probe de sare autorităţilor sanitar veterinare ca fiind recoltate din mijloacele de transport ce efectuau importuri din Turcia, înlocuirea fizică a documentelor ce însoţeau transporturile de zahăr cu documente false care atestau importul de sare, înlocuirea fizică în mijloacele de transport a zahărului importat cu sare iodată ce a fost prezentată organelor vamale pentru vămuire (activitate desfăşurată pe raza comunelor Sinteşti, judeţul Ilfov, Păuleşti şi Bucov, judeţul Prahova, la punctele de lucru nedeclarate ale celor două societăţi comerciale), arată DNA.
Prejudiciu de peste 7 milioane lei
În acest fel, cei tri inculpaţi au produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 7.105.248 lei sumă cu care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin unuia dintre inculpaţi.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. Agerpres