Au început lucrările de asfaltare în cartierul Petru Rareș
Vremea ține cu romașcanii care au dat dovadă de înțelegere și răbdare, observând că echipa din administrația locală se străduiește să realizeze cât mai multe investiții. Au început deja lucrările de asfaltare și în cartierul Petru Rareș. Astăzi, după ședințele de dimineață, am fost în teren, unde se turna covor asfaltic pe Fundătura Crișan. În câteva ore vor termina treaba și vor intra pe strada Avram Iancu. Tragem cât mai tare, ca să finalizăm ceea ce ne-am propus pe acest an, iar din primăvară să continuăm să dezvoltăm fiecare zonă din oraș.